A trecut aproape o lună de când anunțam că am intrat în etapa de soluționare a problemelor prioritizate de ieșeni. În acest timp, am reușit să formăm echipele multidisciplinare care vor lucra la dezvoltarea primelor 7 soluții colaborative centrate pe nevoile cetățenilor, iar acum, vrem să aflăm experiența ta în legătură cu problema care te afectează.
Completează formularul, până pe 23 mai, și vino să le povestești membrilor din echipele formate despre ce-ai experimentat și ce ți-ai dori în legătură cu una dintre următoarele 7 probleme prioritizate de #ieșeniiimplicați:
Reamintim că pe platforma Soluții Colaborative au fost înregistrate 566 de probleme cu care ieșenii se confruntă în 7 domenii strategice privind calitatea vieții în Iași. Toate problemele înregistrate au fost analizate atent și grupate în teme mari, apoi supuse votului public. Finalul etapei de prioritizare ne-a ajutat să aflăm care sunt cele 7 probleme care au nevoie de soluționare cât mai eficientă.
Pentru fiecare domeniu au fost identificate organizații mentor/mentori care, voluntar, vor facilita procesul de soluționare pentru cele 7 probleme prioritizate de comunitate.
Ulterior, împreună cu mentorii (2-4 pentru fiecare domeniu), am organizat un maraton de discuții cu aprox. 100 de ieșeni care și-au dorit să facă parte din echipele multidisciplinare.
Etapa de soluționare începe să prindă contur.
Fiecare echipă formată a avut cel puțin o întâlnire în formulă completă, iar cei care s-au văzut de două ori, au pregătit deja un ghid de interviu semi-structurat pentru aprofundarea problemelor pentru care vor căuta soluții. Acestea fiind spuse, echipele sunt pregătite să dea startul cercetării. Iar aici, avem nevoie de cunoștințele și experiențele tale.
Pentru a identifica cele mai bune soluții pentru cele 7 problemele care-i afectează pe ieșeni, în următoarele săptămâni, echipele de lucru vor efectua o cercetare calitativă și una cantitativă.
Cercetarea calitativă va fi făcută prin interviuri semi-structurate cu 3 categorii de public:
Interviurile vor fi de max. 60 de minute și vor fi realizate de 2 membri ai echipelor multidisciplinare.
Așadar:
Pe măsura înscrierii, răspunsurile tale vor ajunge la echipă, iar în funcție de timpul tău disponibil, vei fi contactat pentru a primi mai multe indicații legate de interviu.